cautarea

m-am intalnit cu iza si carmen. asezate la o masa in cafeneaua actorilor, in aceeasi formatie, dar mult schimbate fata de anii trecuti. fetitele cu codite, asezate si calmate, cu sclipiri de femei. intre ele, eu sint singura adolescenta intarziata, cu un curs al vietii zbuciumat si inca stapanita de revolte. bueno, poate intr-o zi o sa rasara soarele si pe aici. iza are o burtica rotunda si carmen se gandeste sa se mute la iubitul ei, cam departe de aici. amandoua sint fericite, iar fericirea nu se poate descrie. poti doar sa te incalzesti uitandu-te la ea, cand radiaza din interiorul oamenilor pe care ii iubesti.

mai tarziu m-am intalnit pentru cateva minute si cu femeia, care gafaia din cauza scarilor pe care le urcase la picior, liftul fiind defect. printre rasuflari sacadate, mi-a zis zambind ca din povestea cu rafa, daca a invatat ceva, este ca trebuie sa traiesti intens clipa, ca in afara de momentul prezent nu exista de fapt nimic, nimic!, nici trecut, care e mort, nici viitor, care nu s-a nascut. pare simplu, dar complicat de asimilat si de pus in practica. mi-am amintit de felul in care altadata imi spuneam si eu mereu in gand, uitand sa o mai fac, intre timp : ,,nu exista trecut, nu exista viitor, exista doar nemarginitul prezent.”, chestia asta reusind de fiecare data sa imi calmeze angoasele si sa ma ancoreze. am mai stat un pic de vorba pe scara, eu i-am zis despre ,,platforma”, ca am terminat-o. m-a intrebat daca mi-a placut. n-am stiut ce sa-i raspund, exact… da, cred ca da, e scrisa lejer, se citeste usor si e povestea oamenilor normali din zilele noastre. dar nu cred ca mi-a placut cu adevarat… e prea trista si eu sint satula pana peste cap de tristete. de fapt, o singura chestie a reusit sa ma impresioneze, si anume felul sobru, fara inflorituri in care michel asta spune ca de fapt iubirea e totul si ca in absenta iubirii viata e una mierda care nu merita traita. dar nu e nimic nou, constatarea asta au facut-o multi, printre care si eu, asa ca…

mi-am notat in minte sa nu uit sa-i recomand cartea lui r., fiindca personajul michel este r. din cap pana-n picioare, cu singura deosebire ca barbatul din carte este capabil sa ia niste decizii.

femeia s-a uitat lung la pereti. nu mi-a placut sa o vad trista, ea de obicei nu e trista, si nu se preface. am intrebat-o cum il simte acum pe rafa, mi-a raspuns ca i-ar scrie ,,tio, has puesto en mi cara una sonrisa que no se puede borrar!” si ca de fiecare data cand se gandeste la el zambeste prosteste, cu o bucurie nealterata de timp, de distanta sau de faptul ca poate pentru el ea a fost o simpla aventura, una din acelea pe care barbatii le uita imediat ce au iesit pe usa.

,,putea sa vorbeasca ore in sir. chiar o facea, si avea multe de povestit. a calatorit mult. ii place in special sa vorbeasca despre africa si despre cum traiesc oamenii acolo, in saracie si simplitate, multi in durere si foamete, dar neatinsi de microbul bolilor psihice.

ii sclipeau ochii, cand vorbea despre locurile alea si despre libertatea de a vietui a acelor oameni. libertate pe care el nu o are. e insurat si cu doi copii, doua fetite pe care le adora. povestea clasica a barbatului si femeii care, intr-o casnicie, ajung sa nu se mai suporte unul pe altul. dar, imi zicea… si daca divortez, ce fac? sotia mea o sa-mi ia copiii, pe care mi-i va creste altul, iar ele sint viata mea si nu suport sa fiu departe de ele. pe urma, ce ma asteapta? mersul din femeie in femeie? intr-un final, dragostea, asa cum o vedem noi, inceteaza sa existe. ma voi trezi singur, fara copii, fara nimic, alergand dupa alte himere. nu vad nici o iesire.” femeia il privea si ii dadea dreptate. stie si ea ca dragostea, asa cum o vedem noi, e doar o amagire. ti-e sete, cineva iti intinde un pahar, il bei pana la fund si iti dai seama ca nu era apa pe care o asteptai si tot mort de sete ramai…

,,esti frumos. de fapt, nu doar frumos. esti perfect, asa cum vad eu perfectiunea. as vrea sa te stiu fericit… orice ar insemna asta.”

apoi se intristeaza pentru ca in cuvintele lui sint gandurile ei. isi aprinde o tigara si il mangaie. sintem condamnati sa tanjim…

,,de fapt, ce cauti tu intr-o femeie, atunci cand iti place? ce cauti intr-o femeie, cand faci dragoste cu ea?”

,,placere. sintem animale. totul se rezuma la placere. oamenii nu au evoluat prea mult.”

,,dincolo de placerea fizica, oamenii mai cauta ceva unii in altii”.

,,in primul rand placerea.”

,,si cu placerea asta ce e? de ce o cauta? ce cauta in placere? eu cred ca oamenii se cauta pe sine, in altii. si mai cred ca de fapt cautam unirea cu altcineva. cu o parte din noi care ne este inaccesibila, sau poate cu….” nu si-a continuat ideea. vroia sa spuna ,,unirea cu divinitatea”. dar a tacut.
ce cautam, de fapt, unii in altii si in tot ce exista?

el s-a intins dupa ea si a imbratisat-o. 

,,alex, imi zice ea in gand, era atat de frumos, ca ma durea sa ma uit la el si sa-l ating.”

 

 

 

,,femeia” mi-e prietena, ne stim cam de cand eram mici si ne jucam in tarana amandoua, la tara, dar acum ne vedem destul de rar. fiecare s-a prins in alta hora a vietii  si inta;nirile ne sint mai mult virtuale decat reale. de comunicat, comunicam mai mult prin taceri decat prin cuvinte. o relatie aparent bizara. cateodata o plac, alteori o detest, si cred ca fenomenul se repeta si in cazul ei. ne reflectam una in alta si de multe ori ceea ce vedem nu ne place. povestea cu rafa mi-a placut mult, poate pentru ca ea a indraznit ceea ce eu n-am indraznit de prea multe ori, adica sa-si sfideze constiinta si sa se lase dusa de un impuls.

mi-a spus ca peste tot mirosea a catran, noaptea, in prima noapte, inainte sa intre cu el in casa lui. un miros care mergea direct in sange, care ii placea pentru ca semana cu mirosul nestiut, dar imaginat, de otrava. s-au dus pe balcon si, in timp ce ea se uita in jos, la felul in care sclipea orasul, si tragea in piept mirosul amar-dulceag, el se agatase de corpul ei si mainile ii masurau si cantareau fiecare centimetru.

acum se simte ,,ciudat” ca nu simte nimic dupa ce s-a despartit de rafa, ca nu-i e dor si nu o doare desi isi imaginase, in zilele de pasiune, ca dupa ce el va pleca ea are sa sufere, sa simta un gol, nostalgii si regrete. nu simte nimic si se intreaba de ce, era atat de indragostita, simtea cum pieptul i se deschide de fiecare data cand il vedea sau se gandea la el, si din inima curgea ceva in afara, ca o solutie nevazuta si, iarasi imaginata, ca nectarul. simtea bucurie nealterata de nici un nor, admiratie si incantare. se simtea femeie, si indragostita. si totusi, de ce acum se simte ,,asa”?!

,,sa stii ca era perfect. modelul meu de perfectiune, evident. si, mai ales, avea o voce halucinanta, cand faceam dragoste…ragusita, ametita, pronunta cuvintele ca si cum ar fi fost intr-o transa erotica profunda, si vorbeam amandoi, cand ne iubeam, asa cum imi place mie sa se petreaca un act de dragoste: intre taceri si cuvinte, intre atins si neatins. nu-l lasam sa inchida ochii ca sa nu-i pierd perfectiunea privirii. imi spunea ,,ojos de gata”. fiecare cuvant al lui suna pretios, fiecare miscare era ca un curs de apa… si totusi, nu simt nimic. nici dor, nici nostalgie, nimic. nu reusesc sa inteleg de ce e asa. chiar daca poate sa fi fost doar o indragostire aparenta, totusi nu asa ar trebui sa simt eu acum…”.

 

in semiintuneric, nu se satura sa-l priveasca, sa-i soarba intunericul din ochi. ii soarbe si respiratia, iar el se da, nu refuza nimic.captivat de perechea de ochi deschisi la culoare, creionati puternic cu negru si albastru.
in fiecare noapte cand adoarme, o vreme doarme lin, ca un copil, dar se trezeste brusc de multe ori tipand speriat si ridicandu-se somnambul. tipete de durere. ea se ridica si il prinde in brate, il aduce inapoi, il trezeste. il mangaie, ca sa-l linisteasca. el zambeste, se strange langa ea, o saruta si ii multumeste.

rafa nu lasa niciodata singura, in somn, femeia care doarme langa el: doarme pe spate, dar cu un brat trecut pe deasupra mijlocului ei.

de ce tipi, iubitule?

rafa. rafinat. senzual. inteligent.extrovertit. masculin. semn de foc. leu. citit. umblat. manierat. lucrat. par negru. piele neagra. o imensitate de ochi negri. maur. interesat de placere: a primi si a da inapoi. vorbeste mult, gesticuleaza, se aprinde. iubitor de femei. curtenitor. cuceritor.compasiv, fara exagerari. intr-o secunda, se aprinde nu scanteia, ci flacara. clocotul. senzualitatea. sange latin de ambele parti. nopti catifelate. ultima noapte, descoperirea: profund senzual, dar atingand doar suprafetele. mancand de placere, nu dintr-o necesitate vitala. femeia se uita: dezbracat, perfect nud, privind lumea alba a peretilor prin imensitatea de ochi negri… amantul ii devine strain, din cauza diferentei de lumi.

rafa, perfectiune…

dimineata, zgomot de pasi grabiti pe scari. o respiratie profunda, in fata blocului. o tristete. usurarea ca s-a sfarsit.

femeia isi spune ca la un moment dat ,,va muri” din cauza unui maur. poate ca nu e prima oara. poate samanta vine din alte timpuri si inseamna ceva.

el este atat de frumos, si seamana cu altcineva, sau seamana cu ea, cum era altadata.

ar ploua in mine… picaturi ude de liniste.

moby. ,,the sky is broken”.

soy una peregrina… siempre andando de un lugar a otro, buscando…

s-a strans atata cenusa…

inchid ochii si vad un vultur alb, intr-un zbor maiestuos si nobil… pasare libera, plutind pe sub nori, peste pamant. ciudat, simt ca sint una cu el. cu zborul. cu tacerea si linistea din el. cu nobletea pe care o inspira si o expira.

camino. biserica in care am intrat in acea dupa amiaza, m-am asezat pe o banca de lemn si am plans. ma durea corpul. imi cerea sufletul. ,,arata-mi ca ma iubesti”, am zis. oamenii au plecat, s-a facut liniste. m-am ridicat din strana cu pasi grei din cauza talpilor de plumb m-am dus spre usa si a venit un om. era acela care ingrijea biserica. un batran, ochi limpezi, par alb, privire blanda. mi-a intins mainile, i le-am dat pe ale mele. apoi m-a imbratisat si eu am plans. ,,no llores, hermosa, todo estara bien… todo estara bien”.

astazi m-am plimbat prin parc, cu l. nu ne vazuseram demult, am vrut sa sa intample acum. soare piezis, frunze galbene, oameni miscandu-se incet, alei, banci scortoase, restaurantul. ,,de ce nu m-ai cerut niciodata de nevasta?” ,, nu mai am putere, fato”. ,,as fi fost o altfel de nevasta, n-ar fi trebuit sa-ti incerci fortele cu mine.” ,,esti prea tanara pentru mine.” ,,am cel putin o suta de ani. poate daca mi-ai fi zis, as fi spus da. poate as fi gasit linistea, langa tine…  ne asemanam. ne plac aceleasi lucruri…” ,,poate peste zece ani, cand ai sa te mai linistesti”. ,,peste zece ani…?”

am intrebat ca sa intreb…

ploua. prind fulgere care scapa rapid.

 

o sete pe care, stii din ce in ce mai sigur, mai clar, ca nimic si nimeni nu ti-o poate stinge. si alergi dintr-un loc intr-altul, din brate in alte brate, te cufunzi in carti sau in uitare, in sex sau in drog, in iubire sau indiferenta, fugi si revii, cobori si te inalti,dar ea nu e niciodata stinsa. te uiti in ochii celor pe care-i iubesti, ai celor care te iubesc, ei ar vrea sa stie de ce, si cum sa faca, si pentru ce te mistui si rascolesti pamantul cu talpile goale, cu degetele goale, ca un nebun… nimeni nu stie. nu stii nici tu.

tocmai am vazut un film latino-american. latinii astia au ceva al lor, salbatic si dulce. duritate si catifelare cu nostalgii unice.

fumez. in liniste. astazi nu am lucrat. m-am plimbat, am intrat intr-o biserica, am ascultat muzica, mi-am facut masti, m-am epilat, am citit, m-am uitat la filme. si, mai ales, m-am gandit. m-am intrebat cum va fi viata mea de aici inainte. imi spun ca nu trebuie sa simt frica, dar uneori imi este. incerc sa nu ma gandesc la ceea ce voi lasa aici. iau fiecare clipa si o traiesc, incercand sa rezolv una cate una toate problemele. tot ce trebuie rezolvat inainte sa plec.

poate candva am sa pot scrie din nou. poate am sa ma indragostesc. cine stie… nimeni nu stie…

o arsura, in piept. o intepatura. ceva care-mi aminteste ca totusi am o inima.

am plecat devreme de la munca. dupa telefonul de la c., care mi-a confirmat zborul, am simtit nevoia sa ies pe strazi sa ma plimb mult… sa ma umplu de zgomotul, mirosul, culorile, luminile, copacii, stelele de aici. sa le iau cu mine ,,acolo”.

vine la o cafea c., bronzata, zambitoare ca de obicei, cu priviri scrutatoare. ,,arati competitiv”, spune. ,,tu arati incredibil”, spun. 48 de ani, dar femeia nu si-i arata nici pe departe. rezultatul unui bun echilibru interior.

plecam impreuna spre casa. pe strazile prost luminate, aproape pustii, sufla un vant atoatestiutor. mergem in acelasi pas, in noapte. ,,doloresita, nu ti se pare ca sintem asa, ca niste frunze purtate de un vant salbatic prin viata?”, intreb. ,,doloresita, cam ai dreptate”, raspunde.

asa ma simt: o frunza pe care vantul atoatestiutor o poarta din loc in loc pentru a-i implini destinul.

fetele imi spun ca nu inteleg chiar tot ce scriu. stati linistite, de multe ori nu inteleg nici eu. ma bucur de o dupa amiaza calda in care se vede toamna. cel mai clar am vazut-o in daliile mamei, la tara. mama si-a pastrat bunul obicei de a cultiva flori de toate felurile in fata casei si prin curte. mi-a placut un palc mare de flori galbene, de statura unui om. pareau sa transmita prin fiecare por toamna. am tinut-o pe demetria in brate, ca sa le miroasa. isi stramba nasucul, gadilata, si respira incantata.

,,bataie, botaie” = ,,bataie, potaie”, in limbaj demetrian.

replica intr-un film:

,,daca vrei sa-l faci pe dumnezeu sa rada, povesteste-i despre planurile tale”.

mi-a placut asta. am ras.

 

astazi, cu l.si c. mergem la o prietena de-ale lui l., care stie sa dea in carti. discutii, tigari, cafele. mie, printre altele, imi spune ca sotul meu va avea ochii negri sau caprui. m-am linistit! da, ca ,,soarta” mea nu e aici, ca va trebui sa plec departe.

…si s-a mai terminat o zi de munca…

cafenea, traduceri, cald, praf, oras care se topeste. agitatie, insomnii, intrebari, je m’en fiche.

l., barbatul scorpion. inalt, atletic, gen biker, saten-blond, ochi inexpresivi(surprinzator pentru scorpioni), trasaturi regulate, dar in ansamblu o figura mai mult urata. dincolo de ceea ce pare: catifelare, forta, senzualitate, o senzualitate pe care o simt identica cu a mea. de facut un pas inapoi, relatia este interzisa.

planuri de mers la mare, cu ana, peste doua saptamani.

doi tineri cantand la chitara, intr-un parc. priviri extaziate, sunete rascolitoare, frenezie de miscari, atingeri usoare sau puternice. muzica venind in valuri, fara cuvinte… fara imagini. doar atingeri misterioase, aripi de fluture.

cateva secunde in care simt pana-n cele mai profunde fibre cat sint de amortita in interior, cat de mult am uitat ce inseamna iubirea.

i., devenita femeie: rotunjimi, curbe, suras, imbracaminte, coafura si, mai ales, atitudine. o anumita blandete si ,,asezare” pe care nu le-am mai vazut niciodata inainte. se simte de departe femeia care iubeste si este iubita, femeia sociala. femeie, iubita, mama, femeie de cariera. plenitudine.

c., indragostita: zvacneste, tresare, in ochi i se aprind si i se sting fulgere. nesiguranta si fericire. fericire si nebunie. femeie-copil.

dintre studentele in practica, sint singura care a fomulat propozitia ,,eu sint femeie”. curios, pentru ca inca eu nu am devenit femeie. poate este doar acceptarea feminitatii.

trebuie sa povestesc istoria tatuajului. cum mi-a venit ideea, de ce, cand, si semnificatia lui:sarpele si trandafirul. de ce se incolaceste sarpele pe trandafir? ce inseamna un trandafir? dar sarpele? ratiune si pasiune, impletite. doctoressa zambeste, vine langa mine, ma asculta cu mana pe umarul meu. contact uman linistitor, ca o atingere racoroasa.

despre exprimarea sentimentelor. sustin ca pot sa o fac, ca stiu, am invatat. ma provoaca. accept. ,,cum te simti chiar acum?” ,,linistita si bucuroasa.” ,,linistea nu este un sentiment.” ,,dar bucuria este.” ,,de ce esti bucuroasa?” ,,pentru ca sint aici si acum si primesc niste informatii…” ,,pentru ca sinteti aici si acum si primiti mura-n gura informatii pe care nu le puteti lua din carti.” scurt si la obiect. se pricepe mai bine decat noi toate la un loc.

imi place sa o provoc la discutii, ei ii place sa fie provocata. cerc de 11 persoane, toate femei, 10 studente. toate avide de informatii, doar dana e departe, ingrijorata de ceva care are contur doar in mintea ei. sa nu uit sa-i urez la multi ani.

dupa ani lungi in care am incercat sa inteleg de ce ma aflu aici, recunosc ca nu stiu nimic si ma inclin in fata evidentei. accept sa iau lucrurile asa cum vin, si sa merg pe pipaite. a tatons.

playa. arena. abrazo. murmullo. gaviotas. agua. sol. labios secos. sueno.

de practica. doctoressa: femeia la 40, eleganta, realizata profesional, implinita ca femeie, este evident, caci straluceste. par pana la umeri, castaniu, mica de statura, zvelta, gen papusa de portelan. poarta rochii lungi, mulate pe talie. aproape fara sani, dar cu atat mai feminina.

astazi se rataceste printre noi un barbat venit pentru un simplu control in vederea angajarii. notar. intrebari de rutina: formatie profesionala, viata personala, mama, tata, fratii, plus cele trei ,,eu sint”:,,eu sint notar. eu sint la plimbare. eu sint din neamt”. omul se eschiveaza elegant, intre atatea femei, si rareori sustine privirea. ,,comportament evitant, anxios”, il eticheteaza dupa plecare doctoressa. are probleme cu mama, ,,dominatoarea anxioasa”, si marturiseste ca din copilarie n-a mai avut senzatia de foame, ca uita sa manance, drept pentru care mama l-a trimis, in clasa a noua, la gradinita, ca sa invete sa manance cu copiii. soc! ,,ce semnifica lipsa apetitului, absenta senzatiei de foame?” ,,refuzul autoritatii materne”. imi imaginez si eu!

scapam fara sa ne punem halate albe. ascultam cu interes despre psihoterapii. o colega povesteste despre un vis in care apare un fluture alb cu picatele negre. ,,omul este o fiinta simbolica”, sustine doctoressa. o intreb ce parere are despre visele premonitorii, recent recunoscute de stiinta psiho. raspunde cu o intrebare: ,,esti credincioasa?” ,,da.” raspuns sau eschivare.

noaptea trecuta, vis despre r., care plange. ma trezesc cu o senzatie amara, ma ridic si fumez, in intuneric. nu suport sa-i vad suferind pe cei pe care ii iubesc. poate sa fie si identificare cu ei, pe de o parte, oricum greu de acceptat.

plec mai devreme din casa, si merg in parc unde ma asez langa fantanile arteziene, asteptand ora de intrare in spital. racoarea diminetii, cativa batrani pe banci, apa care curge, susurul apei, calmant, stergand, linistind, impacand.

mi-ar placea sa devin psihoterapeut? da si nu. e totusi o formare mult prea lunga, in timp, ce vreau eu vizeaza altceva. dar mintea mea este clar multumita de psihologie. se simte ca acasa, lasata sa interpretze, sa despice firul in patru, sa caute semnificatii, simboluri, etc.

ceva ce scriam asta iarna:

 

ceva ma cheama, de foarte departe de aici. e ciudat. o ascultare permanenta a unui glas interior care nu stii de unde vine si ce vrea exact. ca si cum cineva, la o mare distanta, te striga sa te duci acolo, urmandu-i vocea. eu vreau sa ma duc, dar nu stiu unde anume. cineva ar trebui sa ma ghideze.

aproape nedormite, prima zi de practica in spital. doctora, par rosu, buze rosii, ochi iscoditori, de psiholog, atitudine gen stie-tot-ghiceste-tot. exista sau nu iubirea neconditionata? si daca da, cum ati defini-o? faceti trei propozitii scurte plecand de la ,,eu sint”. ,,eu sint femeie. eu sint… eu sint …”

senzatie dulce-amara de absurd care se insinueaza in fiecare celula, obosela.

este cu adevarat imposibil sa nu ne facem rau unii altora, voit sau nevoit, constient sau inconstient, devreme sau tarziu. avem puterea de a-i rani pe cei care ne iubesc, au putere sa ne raneasca cei pe care-i iubim. 

vant racoros in care se simte toamna. asteptarea zilelor ruginii, cand timpul se scurge bland. tigari, muzica, absurd.